Pierre FermatFermat, Pierre (Beaumont de Lomagne, 17.08.1601 – Castres-Toulouse, 12.01.1665) a fost un matematician şi magistrat francez. Fermat a studiat dreptul la Tolouse; a fost consilier al Parlamentului – funcţie pe care a deţinut-o timp de 28 de ani.

 

 

 

 

Autodictat ca matematician, poate fi luat ca exemplu al pasiunii pure pentru această ştiinţă. Era atât de modest, încât nu a publicat niciuna din descoperirile sale matematice; o parte a rezultatelor lui este cunoscută din corespondenţa avută, după obiceiul timpului, cu alţi matematicieni. Lucrările lui Pierre Fermat au văzut lumina tiparului postum în volumul Varia opera mathematica (1679), prin îngrijirea fiului său, Clement Samuel Fermat (1630-1690).

A făcut descoperiri de seamă în teoria numerelor: a enunţat marea teoremă (a lui Fermat) că rădăcinile unei ecuaţii renumite cu n>2 nu pot fi numere întregi, fapt demonstrat în general până în prezent (deşi Fermat menţionase pe marginea cărţii lui Diofant (sec.3): “Dispun pentru aceasta de o demonstraţie minunată, dar marginile cărţii sunt prea înguste ca să o pot scrie aici”); de numele său este legată şi o altă teoremă din teoria numerelor.

Citiţi şi: Marea teoremă a lui Fermat

În optică a enunţat legea refracţiei, pe care a legat-o de principiul: pentru a parcurge distanţa dintre două puncte, lumina urmează o traiectorie a cărei durată de parcurgere este maximă sau minimă.

Prin memoriul Isagoge ad locos planos et solidos (1637), Pierre Fermat marchează apariţia geometriei analitice. Este demn de remarcat şi faptul că raportul care intervine în definirea derivatei unei funcţii continue, de o variabilă, a fost considerată întâia oară de el (în 1637); de altfel, cele două memorii asupra teoriei maximelor şi asupra tangentelor şi cvadraturilor stabilesc prioritatea sa în continuarea calculului diferenţial şi integral.

Într-un alt memoriu, De Equationum localium transmutatione, Fermat schiţează metoda integrării prin părți şi reguli de integrare a puterilor, a sinusului şi ale puterilor acestuia.

După cum subliniază Pierre Laplace (1749-1827), onoarea de a pune bazele calculului probabilităţilor revine în egală măsură lui Fermat şi Pascal (în corespondenţa lor, începând din anul 1654).