Rene DescartesRené Descartes (La Haye-Touraine, 31.03.1596 - Stockolm, 11.02.1650) a fost un matematician, filozof şi fizician francez. Bacalaureat şi licenţiat al Universităţii din Poitiers (pentru cunoştinţele sale vaste, era poreclit, încă de când avea 8 ani, “filosoful”).

 

 

 

 

Devenind ofiţer, a făcut călătorii în multe ţări din Europa (între 1617-1621); un timp (1628-1649) s-a stabilit în Olanda. În 1649, la invitaţia suveranei Suediei, a întreprins călătoria fatală la Stockolm, unde temperatura potrivnică fizicului său a curmat (după cinci luni) viaţa savantului; a fost înmormântat într-un cimitir din Stockolm şi după 16 ani osemintele lui au fost transportate la Paris (fiind depuse în biserica St. Geneviève). În orăşelul natal (azi localitatea Descartes) i s-a ridicat o statuie pe care este trecută maxima sa: “Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum”.

Principala operă ştiinţifică a lui R. Descartes este intitulată: Discours de la méthode pour bien conduire sa raison et chercher la vérité dans sciences (apărută în 1637); sub acest titlu este redactată, ca prima parte, o autobiografie filozofică, urmată de alte trei părţi (deşi, cronologic, acestea au fost scrise întâi): La Dioptrique (1631) - în care a tratat teoria fizico-matematică a instrumentelor optice în strânsă legătură cu problemele fiziologiei şi a redat legea refracţiei, pe care a descoperit-o independent de W. Snellius (1581-1626); Les Méteores - tratând teoria fenomenelor meteorologice, cu principala realizare a teoriei curcubeului; La Géometrie - uimitoarea operă a geniului cartezian, cuprinzând (în cele 87 de pagini) remarcabila metoda a coordonatelor, cu ajutorul căreia problemele de geometrie sunt reduse la problemele de algebră (se spune că Descartes a ajuns la ideea reperului de coordonate - inspirat de vechile încercări ale pitagoricienilor de a stabili o legătură între geometrie şi aritmetică – în dorinţa de a crea pentru optica geometrică un aparat matematic). Aici R.Descartes a considerat, cel dintâi, noţiunea de mărime variabilă (a cărei introducere, F. Engels (1820-1895) a caracterizat-o ca pe una din realizările metodei dialectice în domeniul matematicii şi al gândirii matematice); a propus ca toate mărimile să fie notate cu ajutorul literelor alfabetului latin: cunoscutele - cu primele litere, necunoscutele - cu ultimele; cât priveşte cifrele (numite impropriu, arabe), le-a folosit în două cazuri: pentru desemnarea coeficienţilor şi pentru scrierea exponenţilor; a tratat teoria tangentelor la curbe; a expus teoria ovalelor, care a adus servicii importante construirii oglinzilor focalizatoare şi, în special, construirii lunetelor; s-a ocupat de problema duplicării cubului, a trisecţiunii unghiului; a dat o metodă pentru rezolvarea ecuaţiei generale de gradul patru; a stabilit teorema (care îi poartă numele) privind numărul rădăcinilor pozitive ale unei ecuaţii algebrice; a descoperit relaţia dintre numărul feţelor, vârfurilor şi muchiilor unui poliedru convex etc. Triumful metodei analitice carteziene în matematică a fost marcat de procedeul pe care Descartes l-a folosit la rezolvarea “problemei inverse a tangentelor”.

Citiţi şi: René Descartes şi ştiinţa

Alte lucrări ale lui R. Descartes redau preocupările din domeniul filozofiei - Meditationes de prima philosophia (1641) şi Principia philosophiae (1644) - al cosmogoniei şi fiziologiei - Traité du monde où de la lumiére (1633); prima sa lucrare ştiinţifică a fost Compendium musicae (1618), iar ultima, Passions de l’âme (1650). în plus, s-au păstrat 498 de scrisori, cele mai multe fiind adresate matematicianului M. Mersenne (1588-1684) - cel care l-a apreciat mult şi l-a încurajat în munca ştiinţifică - prietenul său I. Beekmann (1588-1637) - de episodul primei lor întâlniri fiind legată şi hotărârea ofiţerului de atunci (1618) de a se dedica ştiinţei, matematicii - şi principesei palatine Elisabeta de Phalz (1618-1680); aceste scrisori cuprind multe detalii despre viaţa şi creaţia savantului.

“Primul precept al cunoaşterii este să nu admiţi niciodată că un lucru este adevărat dacă nu l-ai cunoscut în chip evident ca atare; adică, să eviţi cu grijă graba şi prejudecata şi să nu primeşti în judecăţile tale decât ceea s-ar înfăţişa spiritului tău atât de clar şi de distinct, încât să nu ai nici un prilej de a-l pune la îndoială" - R.Descartes.